What do you think?
Rate this book
Intellectuals in the Middle Ages
In this pioneering work Jacques Le Goff examines both the creation of the medieval universities in the great cities of the European High Middle Ages, and the linked origins of the intellectuals – the first Europeans since the Classic Age to owe their livelihoods to their teaching and accumulation of knowledge.
The author′s argument is that the intellectuals, Abelard most typically, were a new category of person (neither monk nor knight) with a new method (scholastic dialectic) and a new objective (knowledge for its own sake). For the first time in Spain, France, England and Germany the luxury of thinking and learning ceased to be the limited preserve of the higher echelons of the Church and the Court. The effect, the author shows, was to bring about an irreversible shift in European culture.
This intellectual history of medieval Europe (translated from the revised French edition of 1984) will be widely welcomed by students and scholars of the Middle Ages throughout the English–speaking world.
The author′s argument is that the intellectuals, Abelard most typically, were a new category of person (neither monk nor knight) with a new method (scholastic dialectic) and a new objective (knowledge for its own sake). For the first time in Spain, France, England and Germany the luxury of thinking and learning ceased to be the limited preserve of the higher echelons of the Church and the Court. The effect, the author shows, was to bring about an irreversible shift in European culture.
This intellectual history of medieval Europe (translated from the revised French edition of 1984) will be widely welcomed by students and scholars of the Middle Ages throughout the English–speaking world.
224 pages, Paperback
First published January 1, 1957
About the author
Jacques Le Goff
183 books264 followersA prolific medievalist of international renown, Le Goff is sometimes considered the principal heir and continuator of the movement known as Annales School (École des Annales), founded by his intellectual mentor Marc Bloch. Le Goff succeeded Fernand Braudel in 1972 at the head of the École des hautes études en sciences sociales (EHESS) and was succeeded by François Furet in 1977. Along with Pierre Nora, he was one of the leading figure of New History (Nouvelle histoire) in the 1970s.
Since then, he has dedicated himself to studies on the historical anthropology of Western Europe during medieval times. He is well-known for contesting the very name of "Middle Ages" and its chronology, highlighting achievements of this period and variations inside it, in particular by attracting attention to the Renaissance of the 12th century.
Since then, he has dedicated himself to studies on the historical anthropology of Western Europe during medieval times. He is well-known for contesting the very name of "Middle Ages" and its chronology, highlighting achievements of this period and variations inside it, in particular by attracting attention to the Renaissance of the 12th century.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 44 reviews
April 27, 2023
Un eseu valabil și astăzi, deși însuși autorul - în prefața din 1984 - îl consideră insuficient. Am reținut:
1. Termenul „intelectual” primește la Jacques Le Goff un sens foarte restrîns: individul „a cărui meserie este de a gîndi și de a preda altora gîndirea sa” (p.19). Echivalența intelectual = magistru / profesor îl obligă pe autor să-i ignore pe trubaduri, pe Dante și pe Chaucer.
2. În accepțiunea lui Le Goff, intelectualul medieval a avut o funcție critică. Ea este vizibilă îndeosebi la Abélard (intelectualul prin excelență), la Thoma de Aquino, la Siger de Brabant și la Wycliff. Despre activitatea lui Wycliff aflăm prea puțin (p.159).
3. Umanistul din Renaștere este „opusul intelectualului medieval” (p.20). Intelectualul medieval se ilustrează în universități, e o figură publică, un „histrion”. În schimb, umanistul preferă izolarea orgolioasă. Primul trăiește din taxele studenților, al doilea e secretar, bibliotecar, consilier pe lîngă un „mecena”. Locul lui de desfășurare e „curtea prințului” (p.171).
4. Intelectualul medieval „apare odată cu orașele”. E un „vînzător de cuvinte” în mediul urban (p.24).
5. În epoca lui Carol cel Mare, cartea este considerată „un vas prețios”. Ea nu a fost lucrată pentru a fi citită, ci pentru a face parte dintr-un tezaur. E un „bun economic”, nu spiritual (pp.26-27). Odată cu apariția intelectualului, cartea devine un instrument didactic (pp.100-103). Lectura cu voce tare este înlocuită treptat de lectura taciturnă.
6. Învățămîntul medieval e bazat pe dispută și controversă. Magistrul încearcă să transforme materia de predat într-o serie de probleme (pp.103-110). Adeseori, întrebările discutate în public (mai ales, cele „quodlibetale”) sînt incredibil de îndrăznețe: „Poate ști Dumnezeu mai mult decît știe?”, „Poate schimba ordinea temporală? „Poate modifica trecutul?” etc. Culegeri de „întrebări quodlibetale” au început să fie publicate în prima jumătate a secolului al XIII-lea de către unii profesori de la Facultatea de Teologie din Paris. Thoma de Aquino a participat la zeci de dispute de acest tip.
7. După înființarea lor, universitățile au avut de luptat cu puterea eclesiastică, dar și cu puterea laică. Profesorii s-au organizat în bresle. Ei au primit dreptul la grevă și au uzat adesea de el, pentru a-și apăra libertățile conferite de Papă (pp.80-90). Cea mai veche universitate, specializată în studii juridice, e cea din Bologna (anul întemeierii: 1088).
Un mic extras:
P. S. Am înlocuit recenzia de ieri care nu mi-a plăcut...
1. Termenul „intelectual” primește la Jacques Le Goff un sens foarte restrîns: individul „a cărui meserie este de a gîndi și de a preda altora gîndirea sa” (p.19). Echivalența intelectual = magistru / profesor îl obligă pe autor să-i ignore pe trubaduri, pe Dante și pe Chaucer.
2. În accepțiunea lui Le Goff, intelectualul medieval a avut o funcție critică. Ea este vizibilă îndeosebi la Abélard (intelectualul prin excelență), la Thoma de Aquino, la Siger de Brabant și la Wycliff. Despre activitatea lui Wycliff aflăm prea puțin (p.159).
3. Umanistul din Renaștere este „opusul intelectualului medieval” (p.20). Intelectualul medieval se ilustrează în universități, e o figură publică, un „histrion”. În schimb, umanistul preferă izolarea orgolioasă. Primul trăiește din taxele studenților, al doilea e secretar, bibliotecar, consilier pe lîngă un „mecena”. Locul lui de desfășurare e „curtea prințului” (p.171).
4. Intelectualul medieval „apare odată cu orașele”. E un „vînzător de cuvinte” în mediul urban (p.24).
5. În epoca lui Carol cel Mare, cartea este considerată „un vas prețios”. Ea nu a fost lucrată pentru a fi citită, ci pentru a face parte dintr-un tezaur. E un „bun economic”, nu spiritual (pp.26-27). Odată cu apariția intelectualului, cartea devine un instrument didactic (pp.100-103). Lectura cu voce tare este înlocuită treptat de lectura taciturnă.
6. Învățămîntul medieval e bazat pe dispută și controversă. Magistrul încearcă să transforme materia de predat într-o serie de probleme (pp.103-110). Adeseori, întrebările discutate în public (mai ales, cele „quodlibetale”) sînt incredibil de îndrăznețe: „Poate ști Dumnezeu mai mult decît știe?”, „Poate schimba ordinea temporală? „Poate modifica trecutul?” etc. Culegeri de „întrebări quodlibetale” au început să fie publicate în prima jumătate a secolului al XIII-lea de către unii profesori de la Facultatea de Teologie din Paris. Thoma de Aquino a participat la zeci de dispute de acest tip.
7. După înființarea lor, universitățile au avut de luptat cu puterea eclesiastică, dar și cu puterea laică. Profesorii s-au organizat în bresle. Ei au primit dreptul la grevă și au uzat adesea de el, pentru a-și apăra libertățile conferite de Papă (pp.80-90). Cea mai veche universitate, specializată în studii juridice, e cea din Bologna (anul întemeierii: 1088).
Un mic extras:
În timpul „renașterii” carolingiene, „cărțile nu sînt făcute pentru a fi citite. Ele nu fac decît să se adauge tezaurelor bisericilor și ale unor particulari bogați. Sînt un bun economic mai degrabă decît spiritual... Carol cel Mare își vinde o parte din frumoasele lui manuscrise ca să împartă bani săracilor. Cărțile sînt considerate întocmai unor vase prețioase” (p.26).
P. S. Am înlocuit recenzia de ieri care nu mi-a plăcut...
November 22, 2022
O interesantă istorie a Universității și a universitarilor. Pentru Le Goff termenul „intelectual” indică „pe aceia a căror meserie este de a gândi și de a preda altora gândirea lor.” (p. 19) Redusă în acest fel, istoria „intelectualilor” se reduce la doar câteva secole din Evul Mediu, mai exact sec. XII-XIII, în care apar și se dezvoltă universitățile, și sec. XIV-XV în care universitățile decad, cauzele fiind multiple (implicarea politică duce la pierderea treptată a privilegiilor; universitarii „își trădează menirea”, în cuvintele autorului, transformând funcția în privilegiu și încercând să creeze o aristocrație ereditară etc.). Le Goff este expert în istoria Evului Mediu, în special pe secolele XII-XIII, prin urmare nu este o surpriză că în această parte (două treimi) lucrarea este exemplară.
Problemele apar în momentul în care intră în scenă umanismul. Le Goff este nu doar nedrept, ci chiar răutăcios cu umaniștii. După ce descrie „munca” intelectualilor din sec. XIV-XV de a demonta tot ceea ce universitatea și noțiunea de „intelectual” însemna în secolele XII-XIII, după ce descrie cum, în paralel cu această demontare, scolastica se destramă în mai multe curente (unul dintre ele fiind un anti-intelectualism), după toate acestea, îi acuză pe umaniști că au distrus nu doar „intelectualii”, ci și universitatea, rațiunea, filozofia etc. Umaniștii sunt de vină pentru moartea limbii latine. Și chiar dacă au ajutat la dezvoltarea limbilor așa-zis vulgare, limbile naționale, umanistul este aristocrat. Elitist. De ce? Pentru că „El scrie pentru inițiați.” (p. 170)
Altă bombă: „Umanistul este adânc anti-intelectualist.” (p. 167) Pentru că se îl preferă pe Platon lui Aristotel. Pentru că preferă disputelor seci, ale sofiștilor, care nu mai interesa pe nimeni și care nu mai spuneau nimic (vezi ironizările superbe ale lui Rabelais referitor la acest limbaj și la aceste dispute) unui limbaj mai accesibil și, da, mai „frumos”, mai „literar”. În perioada Renașterii umaniștii vor deschide foarte multe școli pentru toate categoriile de public, dar dacă nu este Universitatea, pentru Le Goff nu contează, și consideră că „umaniștii abandonează una din sarcinile capitale ale intelectualului - contactul cu masele” (p. 175) pentru că unii preferă să se retragă la țară, în natură, renunță astfel la oraș - ignorând faptul că ceea ce el a ales să denumească „Intelectual” erau profesorii universitari, iar umaniștii au apărut în afara universităților și chiar împotriva lor.
Intelectualii celor două secole XII-XIII au fost excepționali. Apoi, în următoarele două secole, chiar alegerile și comportamentul intelectualilor au dus la declinul instituției universitare, a scolasticii și chiar a funcției. Era nevoie de o schimbare. Acea schimbare au adus-o umaniștii. Dar nu ei sunt eroii lui Le Goff, iar prin simplista viziune dualistă, dacă nu ești erou, nu poți fi altceva decât antagonist.
Problemele apar în momentul în care intră în scenă umanismul. Le Goff este nu doar nedrept, ci chiar răutăcios cu umaniștii. După ce descrie „munca” intelectualilor din sec. XIV-XV de a demonta tot ceea ce universitatea și noțiunea de „intelectual” însemna în secolele XII-XIII, după ce descrie cum, în paralel cu această demontare, scolastica se destramă în mai multe curente (unul dintre ele fiind un anti-intelectualism), după toate acestea, îi acuză pe umaniști că au distrus nu doar „intelectualii”, ci și universitatea, rațiunea, filozofia etc. Umaniștii sunt de vină pentru moartea limbii latine. Și chiar dacă au ajutat la dezvoltarea limbilor așa-zis vulgare, limbile naționale, umanistul este aristocrat. Elitist. De ce? Pentru că „El scrie pentru inițiați.” (p. 170)
Altă bombă: „Umanistul este adânc anti-intelectualist.” (p. 167) Pentru că se îl preferă pe Platon lui Aristotel. Pentru că preferă disputelor seci, ale sofiștilor, care nu mai interesa pe nimeni și care nu mai spuneau nimic (vezi ironizările superbe ale lui Rabelais referitor la acest limbaj și la aceste dispute) unui limbaj mai accesibil și, da, mai „frumos”, mai „literar”. În perioada Renașterii umaniștii vor deschide foarte multe școli pentru toate categoriile de public, dar dacă nu este Universitatea, pentru Le Goff nu contează, și consideră că „umaniștii abandonează una din sarcinile capitale ale intelectualului - contactul cu masele” (p. 175) pentru că unii preferă să se retragă la țară, în natură, renunță astfel la oraș - ignorând faptul că ceea ce el a ales să denumească „Intelectual” erau profesorii universitari, iar umaniștii au apărut în afara universităților și chiar împotriva lor.
Intelectualii celor două secole XII-XIII au fost excepționali. Apoi, în următoarele două secole, chiar alegerile și comportamentul intelectualilor au dus la declinul instituției universitare, a scolasticii și chiar a funcției. Era nevoie de o schimbare. Acea schimbare au adus-o umaniștii. Dar nu ei sunt eroii lui Le Goff, iar prin simplista viziune dualistă, dacă nu ești erou, nu poți fi altceva decât antagonist.
June 16, 2017
Konuya ilgi duyanlar için çok iyi bir kitap. Temel bilgilerin yanısıra yazarın bazı ilginç tezleri de yer alıyor. Üniversitelerin kilise iktidarına karşı verdiği savaşların yanısıra, yine bu üniversitelerin Jeanne d'Arc'a karşı açılan davayı yürütmesini ve Dominiken ve Fransisken manastırları arasında nasıl seçimler yaptığını da şaşırarak okuyacaksınız. İbn-ü Rüşt başta olmak üzere batı üniversitelerinde islam bilginlerinin ve düşünce adamlarının (arap değil) buralara yaptığı katkıları, üniversite dışında olmakla birlikte bazı entellektüellerin (Bacon, Dante, Petrarca, Boccaccio, Jan Hus, Erasmus)üniversitelere ne kadar etkili olduklarını göreceksiniz. İlgilisine önerilir.
February 9, 2020
Невеличка, але дуже цікава книжка про зародження Середньовічного університету як відповідника ремісничого цеху, а інтелектуала-професора - як майстра, та про поступову еволюцію їх до елітарності та закритості думки "для обраних" у епоху гуманізму. Що важливо, автор наголошує, що інтелектуали та університети з'являються одночасно із появою міст. Також розглядається перші інтелектуали-перекладачі ХІ ст., що першими вводили до обігу твори грецьких та арабських мислителів, про схоластику, якою вона була у ХІІ ст. (а це був час її тріумфу), про значення книги, як інструменту набуття і передачі знань, а не як матееріальної цінності, якою вона була у ранньому Середньовіччі. Особливо автор розглядає Паризький, Шартрський, Оксфордський та Болонський університети, що виникли у ХІІ ст та були першими "гільдіями інтелектуалів". У XIV - XV ст відбулося зростання чисельності університетів, їх націоналізація, вплив та незалежність університетських метрів почали падати, схоластика як метод - занепадати, і на горизонті з'явився образ зовсім іншого інтелектуала-гуманіста.
February 21, 2021
This work served well as a review of the intellectual debates from the 12th to the 14th centuries in Europe and of the transition from medieval, university-based scholasticism to renaissance humanism. Attention is paid to the sociology of what might be termed an intellectual 'class', but not enough to satisfy me as regards the concrete realities of the universities of the high middle ages.
The author displays favor towards early scholasticism, particularly Abelard (a favorite of mine), and fails to conceal his disappointment with the intellectual achievements of the humanists. To my surprise, he maintains that the medieval universities represented a more of a democratizing tendency than did the early (pre-printing press) humanists.
The author displays favor towards early scholasticism, particularly Abelard (a favorite of mine), and fails to conceal his disappointment with the intellectual achievements of the humanists. To my surprise, he maintains that the medieval universities represented a more of a democratizing tendency than did the early (pre-printing press) humanists.
June 25, 2016
Στα 3,5*.
Το θέμα που πραγματεύεται το βιβλίο μου είναι πάρα πολύ ενδιαφέρον κι έμαθα πάρα πολλά πράγματα,με απογοήτευσε όμως λίγο η δομή του κι ο τρόπος γραφής.Διαβάζοντάς το,σε κάποια σημεία μπερδευόμουν,δεν μπορούσα να καταλάβω τί ακριβώς εννοεί ή έπεφτα πάνω σε όρους για τους οποίους δεν δινόταν κάποια επεξήγηση (ούτε καν σε μορφή υποσημείωσης) παρά αργότερα,αφού πρώτα είχα διαβάσει κάποιες παραγράφους μέσα στην άγνοια.Φαίνεται να απευθύνεται στο ευρύ κοινό,κι όχι απαραίτητα σε ήδη μυημένους,επομένως με δυσαρέστησε λίγο αυτή η παράλειψη-όχι όμως τόσο,που να μην εκτιμήσω το βιβλίο στο σύνολό του!
Είναι σίγουρα μια πολύ καλή επιλογή για όσους ενδιαφέρονται για την εποχή του Μεσαίωνα-έξτρα πόντους παίρνει για τις πολλές κι ωραίες εικόνες που συνοδεύουν το κείμενο,τη βιβλιογραφία ανα θέμα,και το χρονολόγιο στο τέλος!
Το θέμα που πραγματεύεται το βιβλίο μου είναι πάρα πολύ ενδιαφέρον κι έμαθα πάρα πολλά πράγματα,με απογοήτευσε όμως λίγο η δομή του κι ο τρόπος γραφής.Διαβάζοντάς το,σε κάποια σημεία μπερδευόμουν,δεν μπορούσα να καταλάβω τί ακριβώς εννοεί ή έπεφτα πάνω σε όρους για τους οποίους δεν δινόταν κάποια επεξήγηση (ούτε καν σε μορφή υποσημείωσης) παρά αργότερα,αφού πρώτα είχα διαβάσει κάποιες παραγράφους μέσα στην άγνοια.Φαίνεται να απευθύνεται στο ευρύ κοινό,κι όχι απαραίτητα σε ήδη μυημένους,επομένως με δυσαρέστησε λίγο αυτή η παράλειψη-όχι όμως τόσο,που να μην εκτιμήσω το βιβλίο στο σύνολό του!
Είναι σίγουρα μια πολύ καλή επιλογή για όσους ενδιαφέρονται για την εποχή του Μεσαίωνα-έξτρα πόντους παίρνει για τις πολλές κι ωραίες εικόνες που συνοδεύουν το κείμενο,τη βιβλιογραφία ανα θέμα,και το χρονολόγιο στο τέλος!
May 13, 2019
Le Goff je meštar u stvaranju priče dok provodi kroz mnoge podatke. Cijela knjiga tako tvori cjelinu, a ne nabačene dijelove. Knjiga me potakla jako puno na razmišljanje o intelektualcima i počecima sveučilišta i obrazovanja, kao i cijele zapadnjačke misli. Srednji vijek je jedno veliko blago, a ne mračno doba.
June 29, 2022
Aveam așteptări de la această carte.Mă așteptam la viziunea intelectualilor asupra vieții în timpul Evului Mediu.In schimb,am primit,mai degrabă istoria Universității în secolele XI-XII,lupta acestora cu Biserica și o scurtă bibliografie a lui Abelard.Inteleg că Jacques Le Goff este un istoric specializat pe "Istoria imaginarului",dar sincer mă așteptam la expunerea unor intelectuali,inclusiv Dante și nu doar reamintirea vagă a acestora.
February 2, 2022
El libro en general es muy bueno, dado que nos muestra que en la Edad Media si hubo como tal un ejercicio de intelectualidad y creación del conocimiento, mostrando así, que es un mito esa idea de la época en que el conocimiento se atrasó, osea el oscurantismo. Por otra parte, los capítulos son muy cortos, por lo que es más llevadera la lectura.
En la primera parte nos adentramos al renacimiento del siglo XII, que gracias a un auge de las ciudades y una expansión demográfica tenemos el surgimiento de intelectuales, principalmente en París, quienes a través de figuras como los goliardos criticaran los estamentos de la iglesia, pero también harán uso de la razón y la escolástica, eran muy críticos y racionalista, no tenían un lugar de residencia fijo.
En Chartres por su parte, lo que impera es la ciencia y la curiosidad, aquí fue importante el conocimiento provisto por el mundo Grecoarabe, cabe mencionar que los árabes fueron importantes al traer el conocimiento clásico a Europa, principalmente a Italia y España. Estos intelectuales tiene una gran deuda con los clásicos, por otra parte, en este centro académico se pone mucho énfasis en la naturaleza como reglamentadora del mundo.
Las mujeres también en este siglo empezarán a rechazar el matrimonio, y la opción del divorcio coge fuerza.
En la segunda parte, asistimos al siglo XIII, aquí la figura de la universidad coge más fuerza, estás entrarían en conflicto muchas veces con la iglesia, la burguesía y los reyes; sin embargo, sería el papá el que las defendería, quedando estás a manos del poder papal. Las universidades eran centros donde se impartían artes liberales, aquí Le Goff nos expone como eran estás universidades, con sus decanos, los profesores, los exámenes que había, y la edad de ingreso, que era entre los 14 años y los 20 años.
Este ejercicio de la docencia era importante puesto que era la fuente de ingreso de estos intelectuales, en este auge, es que surgen críticas a los clásicos más que todo en las traducciones, en este ejercicio es donde se mejoran los libros agregando, entre otras cosas, índices, este instrumento del conocimiento era importante para éstos intelectuales.
En la última parte, el siglo XIV, verá el nacimiento del humanismo, lo primero a mencionar es que las universidades aumentan su número, pero, estás se vuelven más nacionales y regionales. Los intelectuales de estas empiezan a generar ingresos, no solo de la enseñanza, sino también de rentas feudales y bienes raíces. Estos también quieren pertenecer a la nobleza con los que imitan sus formas de vestir, su simbolismo y actuar. Como en las fiestas de grado.
En las universidades también inicia el surgimiento de un sentimiento más nacionalista, como es el caso de París y Praga, las universidades están ahora más al servicio de un estado que va naciendo, el surgimiento del humanismo va de la mano con un gran interés por el saber clásico, estos nuevos intelectuales están más interesados por la literatura y la filología, estos son personas más solitarias, encerradas en un lugar para traducir, deja de ser importante el enseñar.
En conclusión un libro muy bueno para enseñaros más acerca de personas que dieron bases importantes para el mundo moderno, a través de sus saberes.
En la primera parte nos adentramos al renacimiento del siglo XII, que gracias a un auge de las ciudades y una expansión demográfica tenemos el surgimiento de intelectuales, principalmente en París, quienes a través de figuras como los goliardos criticaran los estamentos de la iglesia, pero también harán uso de la razón y la escolástica, eran muy críticos y racionalista, no tenían un lugar de residencia fijo.
En Chartres por su parte, lo que impera es la ciencia y la curiosidad, aquí fue importante el conocimiento provisto por el mundo Grecoarabe, cabe mencionar que los árabes fueron importantes al traer el conocimiento clásico a Europa, principalmente a Italia y España. Estos intelectuales tiene una gran deuda con los clásicos, por otra parte, en este centro académico se pone mucho énfasis en la naturaleza como reglamentadora del mundo.
Las mujeres también en este siglo empezarán a rechazar el matrimonio, y la opción del divorcio coge fuerza.
En la segunda parte, asistimos al siglo XIII, aquí la figura de la universidad coge más fuerza, estás entrarían en conflicto muchas veces con la iglesia, la burguesía y los reyes; sin embargo, sería el papá el que las defendería, quedando estás a manos del poder papal. Las universidades eran centros donde se impartían artes liberales, aquí Le Goff nos expone como eran estás universidades, con sus decanos, los profesores, los exámenes que había, y la edad de ingreso, que era entre los 14 años y los 20 años.
Este ejercicio de la docencia era importante puesto que era la fuente de ingreso de estos intelectuales, en este auge, es que surgen críticas a los clásicos más que todo en las traducciones, en este ejercicio es donde se mejoran los libros agregando, entre otras cosas, índices, este instrumento del conocimiento era importante para éstos intelectuales.
En la última parte, el siglo XIV, verá el nacimiento del humanismo, lo primero a mencionar es que las universidades aumentan su número, pero, estás se vuelven más nacionales y regionales. Los intelectuales de estas empiezan a generar ingresos, no solo de la enseñanza, sino también de rentas feudales y bienes raíces. Estos también quieren pertenecer a la nobleza con los que imitan sus formas de vestir, su simbolismo y actuar. Como en las fiestas de grado.
En las universidades también inicia el surgimiento de un sentimiento más nacionalista, como es el caso de París y Praga, las universidades están ahora más al servicio de un estado que va naciendo, el surgimiento del humanismo va de la mano con un gran interés por el saber clásico, estos nuevos intelectuales están más interesados por la literatura y la filología, estos son personas más solitarias, encerradas en un lugar para traducir, deja de ser importante el enseñar.
En conclusión un libro muy bueno para enseñaros más acerca de personas que dieron bases importantes para el mundo moderno, a través de sus saberes.
July 20, 2011
Ce court essai à la frontière de la sociologie et de l’histoire, abondement illustré, brosse un tableau rapide de l’évolution de la condition des intellectuels en occident, depuis le XIIème siècle jusqu’à la renaissance. Pas toujours didactique, du fait du choix de la concision, il suppose que le lecteur est déjà familier des plus célèbres figures de ces époques. Sont évoqués les Goliards, Abélard et Héloïse, l’esprit naturaliste Chartrain, l’Aristotélisme de Saint Thomas. La recherche d’un accord entre la théologie et la philosophie déchaine autant de travail et d’espoirs chez les uns que de réprobation et de crainte chez les autres. L’essor de la corporation des universités, en compétition avec les ordres mendiants (querelle des réguliers et des séculiers entre les XIII et XIVème siècle à Paris), est expliqué, ainsi que son déclin, une fois que les pouvoirs spirituels et temporels décident de la subjuguer en l’asservissant par l’argent, la privant peu à peu de son autonomie. Les luttes de pouvoir, la recherche des places, la soif du gain et des honneurs déchirent la jeune institution, et en corrompant ses membres, achève finalement de la discréditer au profit d’un nouveau type d’intellectuel apparaissant à la renaissance, l’humaniste aristocrate.
April 28, 2019
Kitabın başlığı şaşırtıcı biçimde yanıltıcı; ben bireyler üzerinden biyografik bir dönem çözümlemesi beklerken kitap aslen ortaçağ karanlığı olarak tukaka edilmiş Avrupada rönesans ve hümanizmin 12. yy’dan itibaren nasıl filizlendiğini anlatıyor. Bu bağlamda Orleans, Bologna, Oxford, Sorbonne gibi en eski eğitim kurumlarının kuruluşundan Kilise ve merkezi iktidarla olan ilişkilerine; İspanyol reconquisitasının ve İslamla olan etkileşiminin ne katkılar sağladığına dair çok boyutlu bir perspektife de bakmış yazar.
Ben okurken ara ara kayboldum ama konuya çok uzak olmamdan ötürü olsa gerek, kitabın okunabilirliği sorunsuz. Ortaçağ Avrupa tarihine, felsefenin gelişimine ve bir üniversitenin nasıl bir ortam istediğine ilgiliyseniz okuma listenize alın derim.
Ben okurken ara ara kayboldum ama konuya çok uzak olmamdan ötürü olsa gerek, kitabın okunabilirliği sorunsuz. Ortaçağ Avrupa tarihine, felsefenin gelişimine ve bir üniversitenin nasıl bir ortam istediğine ilgiliyseniz okuma listenize alın derim.
August 16, 2019
Intellectuals in the Middle Ages
Unlike to what I have been seeing in the world — the intellectual-yet-idiots spanning from India to the UK to the USA who have no skin-in-the-game but some Ivy league and Oxbridge degree labels brandished on their bodies; while telling us what to do, what to eat, how to speak, and who to vote for — this book examines the intellectuals in the medieval ages. More particularly, it provides an exegesis of intellectuals who are tinkerers and pompous thinkers sitting in the academy, as well as those humanist laboring with luxe calm et volupte. Translated from the French, by Jacques Le Goff, this book is heavily suffused with French words and names that I am unfamilar with — which made the book look ladened with recondite information, which, of course, it is not! However, despite my modest knowledge of the European intellectuals during medieval ages, the perspicuity in the author’s narration had let me sail through the book effortlessly. This book spans from the birth of the intellectuals in the medieval age to the fall of the intellectual era by the end of the middle age. It seems, from the author’s writing, that the intellectuals in the middle ages were rebellion, goliards who did not concurred or succumb to society. Abelard, amongst the other intellectuals, according to the author, although a goliard, is the first intellectual in the medieval age.
The rebellious nature of Abelard becomes noticeable from the lines he wrote of Anslem, the old theologian:
The old man who owned his reputation more to his advanced age than to his talent or culture. All those who approached him to have his advice on a subject about which they were uncertain left even more uncertain. […] to this tree, therefore, when I had come that I might gather fruit from it, I understood that it was the fig-tree which the lord cursed.
Abelard in another instance, he writes: it was the philistines who kept their knowledge to themselves and prevented both themselves and other from benefiting from it.
It is also noteworthy that the intellectuals in the middle age never quarreled with their ancients in the sense they had no quarrels with their intellect or ideas. Even more so, they read ancients every day.
To my mind, today’s intellectuals, have no skin-in-the-game, and worse, I consider them to be iatrogenesists, while they consider nobles. Yes, nobles unfit for war. They remain dumbfounded at the sight of a child’s book as before a sudden theatrical spectacle, for they are unaware of any damn thing and are nothing but a disguised charlatans, quacks, shills and mountebanks! To put into words of papal legate, Benoit Gaetani: all these idiots imagine they have huge reputation as scholars among us, while I consider them as fools among fools who have infected both themselves and the entire world with their doctrine …
September 19, 2015
Where do university students belong in the medieval system? (They weren't the ones who prayed, the ones who fought or the ones who worked) What are we to make of the Goliards (a group to which Abelard belonged)-- rebellious intellectuals who ferociously critiqued all facets of society and embraced the pleasures of the body? In this wonderful "little book" Jacques Le Goff brings to life the vibrant university culture of the Middle Ages, arguing that in the early days of the universities these areas were hubs of rebellion, free thought and places where persons of different classes met and mingled. An important yet short book.
December 3, 2017
Breve, pero buen libro introductorio al desarrollo de las universidades, los intelectuales y los estudiantes en la edad media. Tiene cuestiones interesantes como los goliardos, una especie de ¨ rockeros ¨ o jipis del siglo XII. También me gusto el uso de citas de diferentes personajes. El libro pierde peso cuando se centra en las instituciones y no tanto en los individuos, pero en general es un buen panorama histórico y nada tedioso.
April 5, 2018
Este es un fantástico libro que hace una sociología de los intelectuales durante la edad media. Le Goff
busca diferenciarlos de los filósofos y los teólogos, tanto por sus propósitos como por sus valores. Además, explica con detalle la formación de organizaciones que derivaron en las actuales universidades. Es un libro de lectura amena pero sustanciosa. Está lleno de mucha información y fuentes para consultar en el futuro.
busca diferenciarlos de los filósofos y los teólogos, tanto por sus propósitos como por sus valores. Además, explica con detalle la formación de organizaciones que derivaron en las actuales universidades. Es un libro de lectura amena pero sustanciosa. Está lleno de mucha información y fuentes para consultar en el futuro.
May 11, 2020
El libro es muy claro y sencillo de entender, incluso con capítulos cortos para que nadie se aburra. Da un buen pantallazo de la actividad intelectual en la Edad Media, principalmente en los siglos XII y XIII con el surgimiento de las universidades. Recomendable para después cancherear en un asado (cuando afloje la pandemia).
March 14, 2019
Sí, bien hace la labor de enseñar historia de una manera no tan ardua pero se queda dando muchas vueltas en ejemplos o en el proceso de contextualizar al lector... Solo faltaría cierto dinamismo para cautivar la lectura.
July 6, 2016
Passionnante plongée chez les hommes de lettres du Moyen Âge.
January 14, 2018
Fascinirana zanimljivim pristupom razbijanja predrasuda o mračnom srednjem vijeku :) Da, svako "mračno" doba ima svjetlucavih duša i umova...priznali to ili ne ;)
November 7, 2022
entelektüelitenin tarifi ve bendeki algısı üzerinden düşündüğümde, toplumdan ve herhangi bir zümreden bağımsız aydın bireyler aklıma gelir. bağımsız olmalıdır çünkü uzmanlığı olan konuda objektif bir fikir sunsun (tabii ki sadece düşünsel alanlarda entelektüeller bulunmuyor, sanat icracılarını da entelektüel saydığımız durumlar da bulunabilir. sanat ve entelektüelite, bağımsızlık konusunda kesişir zaten). ancak bireysellik ve bağımsızlığın getirdiği finansal dezavantajlar günümüz koşullarında tolere edilebilir olsa da; feodalitenin hüküm sürdüğü geçmiş dönemlerde bir zümrenin paydaşı olmadan, hayatın sürdürülebilecek bir ortam sunmadığını kabul edebiliriz. bu konjonktürde değerlendirildiğinde entelektüellerin o tarihlerde maddi yönden zayıf olduğunu düşünmemiz normaldir ve kitapta da goliardlar gibi örnekler üzerinden bu durum açıklanmış.
kitabın genel olarak kurgusunun problemli olduğunu düşünüyorum çünkü yoğunlukla bireyler üzerinden ve karşıtlıklarla tariflenen bir anlatım bulunuyor. ruhban sınıfı veya soylular olmadan, feodal yapı içerisinde başka bir karakterin anlatımının zor olduğunu kabul ediyorum; ancak yine de tamamen bu mercekten görmek zorunda olduğumuzu düşünmüyorum. ayrıca detaylardaki bireylerin hiç şüphesiz önemi vardır ancak makro seviyede bir bakış oluşturarak, okurun isimler arasında kaybolmasına katkı sağlanmalıydı. okunduktan sonra birkaç isim haricinde hiçbiri hatırlanmıyor zaten. yazarın entelektüeli dar kalıplara sığdırmasının da kitabın ismiyle çakışma yarattığını düşünüyorum.
çağa dair farklı bir bakış olarak ama az beklentilerle okunabilir.
kitabın genel olarak kurgusunun problemli olduğunu düşünüyorum çünkü yoğunlukla bireyler üzerinden ve karşıtlıklarla tariflenen bir anlatım bulunuyor. ruhban sınıfı veya soylular olmadan, feodal yapı içerisinde başka bir karakterin anlatımının zor olduğunu kabul ediyorum; ancak yine de tamamen bu mercekten görmek zorunda olduğumuzu düşünmüyorum. ayrıca detaylardaki bireylerin hiç şüphesiz önemi vardır ancak makro seviyede bir bakış oluşturarak, okurun isimler arasında kaybolmasına katkı sağlanmalıydı. okunduktan sonra birkaç isim haricinde hiçbiri hatırlanmıyor zaten. yazarın entelektüeli dar kalıplara sığdırmasının da kitabın ismiyle çakışma yarattığını düşünüyorum.
çağa dair farklı bir bakış olarak ama az beklentilerle okunabilir.
January 27, 2023
I have to first give praise to Le Goff's writing style which made this a very fun read although it could have been highly technical and filled with boring details. Le Goff has a way of playing with big ideas and making them sound approachable for the lay reader which is commendable and the quotes he uses are simply delicious. So what did I learn from this book? Well, as a former scholar interested in academic entrepreneurship and academic capitalism, this is the type of book that I wish I read while I was doing my PhD because it shows that the quest for gain has always been part of the university spirit. The book also shows in a masterful way that universities and intellectual pursuits have never been fully independent of their social context and that intellectuals throughout time had to depend on their connections with other social actors (such as the church or the state) in order to be able to pursue their quest for knowledge as well as to impart that knowledge to others. Le Goff also shows how quickly things can change in academia as a result of changes that take place in broader society and how easily intellectuals came to refute the ideals of the previous generations in order to better suite their goals for a higher social status and wealth. Many of the discussions that took place in the 12 and 13th century seem highly relevant to this day: how should teachers be remunerated, who should pay for education, how should education be organized, who should be entitled to give out accreditations etc.
March 29, 2024
Though old and a little dated, it is refreshing to read about the Middle Ages from an expert who actually believes that there was something good and redeeming in Medieval Europe. This short book contains brief chapters on nearly every aspect of Medieval intellectual life, particularly from the "12th Century Renaissance" (Haskins) through the development of Universities, to the "Renaissance".
Unlike many more recent surveys of Medieval intellectual life, Professor Le Goff has sympathy for his subject and expresses it well. Originally published in the 1950s, Le Goff recognizes one of the books shortcomings, "J'ai certainement poussé trop au noir, à la caricature, l'évocation bâclée de Haut Moyen Age. Dans son originalité comme dans la longue durée, la période carolingienne n'a pas entièrement tourné le dos à des modèles comparables, mutatis mutandis." (VIII).
Unlike many more recent surveys of Medieval intellectual life, Professor Le Goff has sympathy for his subject and expresses it well. Originally published in the 1950s, Le Goff recognizes one of the books shortcomings, "J'ai certainement poussé trop au noir, à la caricature, l'évocation bâclée de Haut Moyen Age. Dans son originalité comme dans la longue durée, la période carolingienne n'a pas entièrement tourné le dos à des modèles comparables, mutatis mutandis." (VIII).
June 2, 2019
Bu kitap klasik Ortaçağ algımızı yıkmak için harika bir kaynak. Her dönemde olduğu gibi bu zaman diliminde de sorgulayanların ve dogmatik inançları olanların çatışmasının devam ettiğini bize hatırlatıyor.
Kitap, 12. Yüzyılda Goliardlar ve Abelard’ı örnek verirken, 13. Yüzyılda Üniversiteleri odak noktası olarak belirliyor. Son bölümde de Skolastiklerden Hümanistlere geçişten ve bunun yarattığı değişimden bahsediliyor.
Beni en çok etkileyen kısım üniversitelerin yozlaşma süreci, sonrasında da bilginin ve entelektüelliğin burjuva kesimin hümanizm altında tekeline girmesiydi.
Kafamızda canlanan Ortaçağ algısının çok daha derin olduğunu ve farklı görüşlerin çatışmalarının doğurduğu sonuçları gösterdiği için oldukça faydalı bir eser olduğunu düşünüyorum.
Kitap, 12. Yüzyılda Goliardlar ve Abelard’ı örnek verirken, 13. Yüzyılda Üniversiteleri odak noktası olarak belirliyor. Son bölümde de Skolastiklerden Hümanistlere geçişten ve bunun yarattığı değişimden bahsediliyor.
Beni en çok etkileyen kısım üniversitelerin yozlaşma süreci, sonrasında da bilginin ve entelektüelliğin burjuva kesimin hümanizm altında tekeline girmesiydi.
Kafamızda canlanan Ortaçağ algısının çok daha derin olduğunu ve farklı görüşlerin çatışmalarının doğurduğu sonuçları gösterdiği için oldukça faydalı bir eser olduğunu düşünüyorum.
February 22, 2020
Kitap 12. yy'dan itibaren Ortaçağ'da üniversitedeki entelektüellerin, genelde Fransa temelli olmak üzere (yazar Fransız olduğu için) kiliseye karşı yaşadıklarını, bugünki anlamda üniversitelerin 12. yy'dan itibaren nasıl şekillendiğini anlatıyor. Ortaçağ boyunca üniversitede hoca olarak çalışanların yaşadıkları zorluklar, doktora çalışmalarının nasıl yapıldığı, para temin etmenin zorlukları kitapta bahsedilen ilginç konulardan. Kitabın tamamını anlayabilmek için o dönem ve konular hakkında ciddi bir bilgi birikiminizin olması gerekiyor. Kitabın eleştirdiğim noktalarından birisi de çok fazla isim geçmesi. Ortaçağda entelektüelleri çalışan bir tarih doçenti bu kitabı okuduğu zaman belki kolayca anlayabilir ama bu isim çokluğu, bizler için sadece sıkıcı olmasını sağlıyor.
October 28, 2020
Ortaçağ'daki düşünce birikiminin hareketi, kilise öğretilerinin felsefi ve kültürel değişime etkileri gibi konularda farklı bir özet barındıran eser.
Ayrıca, İslam bilginlerinin de ortaçağ düşünce adamları üzerindeki etkileri, monarşinin ve dolaylı olarak nasyonalizmin üniversite kavramınıj doğuşundaki katkılarını görmek açısından da okuma zevki yüksek bir eser.
Ancak bazı noktalarda okuyucunun bilgi eksikliğini yüzüne vuran, bazı noktalarda ise kavram ya da durumları hızlı geçebilen bir kitap.
Yine de bu tarz bir kitap okumak ve bilgi birikimini geliştirmek isteyenler için okunması gereken bir eser.
Ayrıca, İslam bilginlerinin de ortaçağ düşünce adamları üzerindeki etkileri, monarşinin ve dolaylı olarak nasyonalizmin üniversite kavramınıj doğuşundaki katkılarını görmek açısından da okuma zevki yüksek bir eser.
Ancak bazı noktalarda okuyucunun bilgi eksikliğini yüzüne vuran, bazı noktalarda ise kavram ya da durumları hızlı geçebilen bir kitap.
Yine de bu tarz bir kitap okumak ve bilgi birikimini geliştirmek isteyenler için okunması gereken bir eser.
November 2, 2021
9. - 14. yüzyıllar arasında universitenin doğuşu, kendine kalıcı bir yer edinmesi, bağımsızlığını alışı anlatılıyor. Bu süreçte dini ve siyasi otoritenin oynadığı rol irdeleniyor. Paris, Bologna da öğrencilik akademisyenlik nasıl yaşanmaktadır, ortaca öğrencisi ve öğretmeni ders programının neleri kapsadığına yer veriliyor. Bir ortaçağ entelektüeli kariyerinde nelerle karşılaşır, dini otoriteye nasıl başa çıkmaya çalışır anlatılıyor. Antik Yunan, Arap Rönesansının ortaçağ avrupasina etkisini de okuyoruz. Kitabın adı Ortaçağ üniversitesi veya Üniversitenin doğuşu gibi bir şey olmalıymış.
May 11, 2020
Libro semplicemente fantastico, che ha sviscerato con accuratezza un argomento interessantissimo per me che sono riconoscente alla mia Alma Mater , una delle più antiche e prestigiose in Europa. della mia preparazione universitaria. Il registro stilistico, o la traduzione in italiano, è difficile e complesso e necessita di un po' di tempo per ultimare la lettura del volume.
June 5, 2023
Artículo sobre el surgimiento y cambio en la figura del intelectual en la Edad Media. Aunque tiene partes rescatables la mayoría del texto es una relación de datos y acontecimientos que es poco atractiva para el lector, sirve más como texto de consulta más no como fuente principal. Ayuda a obtener un muy breve panorama de confirmación tanto de intelectuales como de universidades.
June 12, 2017
El libro trata una temática interesante y me ha gustado leerlo. Sin embargo, creo que la edición de este libro, incluído en una "serie conmemorativa y especial", es muy deficiente, teniendo en cuenta que hay demasiados errores tipográficas, e incluso palabras indescifrables, en un libro tan corto.
November 26, 2023
Leželo mi to na poličce 3 roky. 3 ROKY. Konečně - a stálo to za to? Pár zajímavých myšlenek, dobrá, ale pro laika moc intelektuální. (Zkrátka jsem se příliš neorientovala jak v historických událostech, tak v množství jmen.)
Displaying 1 - 30 of 44 reviews