What do you think?
Rate this book
Five Faces of Modernity: Modernism, Avant-Garde, Decadence, Kitsch, Postmodernism
Five Faces of Modernity is a series of semantic and cultural biographies of words that have taken on special significance in the last century and a half or so: modernity, avant-garde, decadence, kitsch, and postmodernism. The concept of modernity—the notion that we, the living, are different and somehow superior to our predecessors and that our civilization is likely to be succeeded by one even superior to ours—is a relatively recent Western invention and one whose time may already have passed, if we believe its postmodern challengers. Calinescu documents the rise of cultural modernity and, in tracing the shifting senses of the five terms under scrutiny, illustrates the intricate value judgments, conflicting orientations, and intellectual paradoxes to which it has given rise.
Five Faces of Modernity attempts to do for the foundations of the modernist critical lexicon what earlier terminological studies have done for such complex categories as classicism, baroque, romanticism, realism, or symbolism and thereby fill a gap in literary scholarship. On another, more ambitious level, Calinescu deals at length with the larger issues, dilemmas, ideological tensions, and perplexities brought about by the assertion of modernity.
Five Faces of Modernity attempts to do for the foundations of the modernist critical lexicon what earlier terminological studies have done for such complex categories as classicism, baroque, romanticism, realism, or symbolism and thereby fill a gap in literary scholarship. On another, more ambitious level, Calinescu deals at length with the larger issues, dilemmas, ideological tensions, and perplexities brought about by the assertion of modernity.
398 pages, Paperback
First published May 1, 1987
43 people are currently reading
960 people want to read
About the author
Matei Călinescu
44 books30 followersMatei Călinescu was a Romanian literary critic and professor of comparative literature at Indiana University, in Bloomington, Indiana.
He attended the Ion Luca Caragiale High School in Bucharest, taking his diploma in 1952. He emigrated from Romania to the United States in 1973. Emeritus Professor at Indiana University. He lived with his wife in Bloomington, Indiana.
He attended the Ion Luca Caragiale High School in Bucharest, taking his diploma in 1952. He emigrated from Romania to the United States in 1973. Emeritus Professor at Indiana University. He lived with his wife in Bloomington, Indiana.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 21 of 21 reviews
September 9, 2020
This was a handsome read. The first three parts were outstandingly executed. I recognized some of the canonical works that are taught, until these days, in our language colleges (the books that you would encounter in a Romanian college of letters when on the topic of “Decadence”; ”Avant-Garde” and “Modernism”). Of course, this is a book cited a lot, too.
The last two parts (those on Kitsch and Postmodernism) did not seem as bright (I am not saying “not intelligent”). There was too much theory without examples, some sense of applicability was in need there.
Otherwise, you will get what is in the title. (not definitions of the concepts! But an idea of the environments in which they developed).
The last two parts (those on Kitsch and Postmodernism) did not seem as bright (I am not saying “not intelligent”). There was too much theory without examples, some sense of applicability was in need there.
Otherwise, you will get what is in the title. (not definitions of the concepts! But an idea of the environments in which they developed).
June 17, 2025
Cinci fețe ale modernității este a doua ediție, apărută zece ani mai tîrziu și cu un capitol nou, despre postmodernism, a studiului Fețele modernității, publicat de Matei Călinescu în 1977. Așa cum mărturisește autorul însuși în prefața la ediția românească, opera depășește domeniul criticii literare, dorindu-se „un eseu de istorie intelectuală și de genealogie culturală...”
Într-adevăr, studiul trece în revistă diverse aspecte - sociale, politice, religioase, culturale – ale modernității, decadenței, avangardei, kitsch-ului și postmodernismului, mult prea diverse ca să le prezint aici (numai notele mele umplu vreo 20 de pagini și mi-au trebuit vreo două luni să le prelucrez) așa că am să spicuiesc doar cîteva idei și am să dau cîteva citate din capitolul meu preferat, cel despre kitsch.
Amintind că Oscar Wilde reproșa asfințiturilor că seamănă cu pânzele lui Corot, autorul pornește de la premisa că kitsch-ul a apărut pentru că „frumosul” e ușor de contrafăcut, puterea lui secretă fiind satisfacerea unui ideal vag de frumusețe al clasei mijlocii.
El se naște dintr-o nepotrivire estetică între formă și conținut: o statuie grecească transformată în bibelou, o operă de artă devenită simbol al opulenței („un Rembrandt autentic atârnat în liftul din locuința unui milionar”), dar și invers, o relicvă urîtă (oale de noapte, fiare de călcat etc.) colecționată doar pentru că e veche.
Kitsch-ul este mai ales un rezultat al hedonismului clasei de mijloc, care își folosește timpul liber cu moderație și mediocritate, înconjurîndu-se de gadget-uri care-i ușurează treburile casnice, de fleacuri frumoase, de opere de artă transformate în obiecte de consum, cărora le distruge astfel semnificația estetică.
El ar putea fi analizat din trei perspective complementare: al „artistului”, care, folosind „principiul mediocrității”, creează un produs destinat unui public de nivel mediu, într-un „stil” gotic, baroc sau rococo contemporan (cum spune Wedekind), și cu un mesaj „estetic” previzibil, stereotip, dar sigur; al producției și difuzării artei la scară de masă” care a făcut posibilă intruziunea involuntară a elementelor kitsch din cauza pătrunderii tehnologiei în artă; al consumatorului care nu numai că acceptă pseudoarta, dar o și confundă cu arta autentică. Obiectele kitsch au rolul de a umple golul spiritual cu iluzia emoției și a frumuseții, sînt accesibile și comerciale, sînt falsuri care se vor autentice fără să ne păcălească că sînt autentice, pretinzînd că are aceeași frumusețe de substanță ca originalul:
Marcel Duchamp a desenat mustăți și barbă pe o reproducere a Mona Lisei numind-o „L. H. O. O. Q.” („Elle a chaud au cul”), și numind tabloul un obiect „de-a gata asistat”, (diferit de cele „de-a gata”, ca „Izvor”-ul-closet de la expoziția de artă de la New York, din 1917).
În concluzie, din punct de vedere istorico-sociologic, kitsch-ul e un produs al industrializării culturale, al spiritului comercial și al hedonismului societății, iar din punct de vedere estetico-moral, el este pseudoartă, o „minciună estetică” pe gustul publicului larg. Totuși, el are și o utilitate pedagogică, subliniind diferența între pseudoartă și artă, dat fiind că, așa cum observa Abraham Moles, „drumul cel mai simplu și mai firesc către „bunul gust” trece prin prostul gust”. 😊
Într-adevăr, studiul trece în revistă diverse aspecte - sociale, politice, religioase, culturale – ale modernității, decadenței, avangardei, kitsch-ului și postmodernismului, mult prea diverse ca să le prezint aici (numai notele mele umplu vreo 20 de pagini și mi-au trebuit vreo două luni să le prelucrez) așa că am să spicuiesc doar cîteva idei și am să dau cîteva citate din capitolul meu preferat, cel despre kitsch.
Amintind că Oscar Wilde reproșa asfințiturilor că seamănă cu pânzele lui Corot, autorul pornește de la premisa că kitsch-ul a apărut pentru că „frumosul” e ușor de contrafăcut, puterea lui secretă fiind satisfacerea unui ideal vag de frumusețe al clasei mijlocii.
Esența kitsch-ului o constituie, probabil, indeterminarea sa fără limite, forța vag „halucinatorie”, reveria neautentică, făgăduința unui „catharsis” facil.
El se naște dintr-o nepotrivire estetică între formă și conținut: o statuie grecească transformată în bibelou, o operă de artă devenită simbol al opulenței („un Rembrandt autentic atârnat în liftul din locuința unui milionar”), dar și invers, o relicvă urîtă (oale de noapte, fiare de călcat etc.) colecționată doar pentru că e veche.
Între cele două extreme – arta autentică redusă la a semnala doar bunăstarea și nonarta crasă investită cu prestigiu estetic – există nenumărate situații cărora le este aplicabil conceptul de nepotrivire estetică.
Kitsch-ul este mai ales un rezultat al hedonismului clasei de mijloc, care își folosește timpul liber cu moderație și mediocritate, înconjurîndu-se de gadget-uri care-i ușurează treburile casnice, de fleacuri frumoase, de opere de artă transformate în obiecte de consum, cărora le distruge astfel semnificația estetică.
Kitsch-ul, prin urmare, este artă „eficientă”, ipostaza culturală de consum a societății de azi și una dintre manifestările nemijlocite ale esteticii triumfaliste și ale eticii consumiste.
El ar putea fi analizat din trei perspective complementare: al „artistului”, care, folosind „principiul mediocrității”, creează un produs destinat unui public de nivel mediu, într-un „stil” gotic, baroc sau rococo contemporan (cum spune Wedekind), și cu un mesaj „estetic” previzibil, stereotip, dar sigur; al producției și difuzării artei la scară de masă” care a făcut posibilă intruziunea involuntară a elementelor kitsch din cauza pătrunderii tehnologiei în artă; al consumatorului care nu numai că acceptă pseudoarta, dar o și confundă cu arta autentică. Obiectele kitsch au rolul de a umple golul spiritual cu iluzia emoției și a frumuseții, sînt accesibile și comerciale, sînt falsuri care se vor autentice fără să ne păcălească că sînt autentice, pretinzînd că are aceeași frumusețe de substanță ca originalul:
Rolul acestei paradoxale falsități nu este prea greu de elucidat. Pe de o parte, semnele vizibile ale contrafacerii sunt menite a alunga impresia de unicitate sau de raritate, pe care ar crea-o un fals perfect. Raritatea ar contrazice accesibilitatea comercială a kitsch-ului. Pe de altă parte, o asemenea contrafacere atrage atenția privitorului către anumite calități agreabile precum îndemânarea, talentul imitativ, versatilitatea, adorabilitatea.
Marcel Duchamp a desenat mustăți și barbă pe o reproducere a Mona Lisei numind-o „L. H. O. O. Q.” („Elle a chaud au cul”), și numind tabloul un obiect „de-a gata asistat”, (diferit de cele „de-a gata”, ca „Izvor”-ul-closet de la expoziția de artă de la New York, din 1917).
Astfel, Duchamp a insultat pur și simplu un obiect kitsch menit a satisface o formă tipică de bovarism cultural – una dintre acele nenumărate imagini ale Mona Lisei de care suntem inundați de zeci de ani. Și, aș adăuga eu, nu este deloc sigur dacă, procedând astfel, artistul a atacat tabloul original al lui Leonardo sau dacă, dimpotrivă, nu căuta cumva, în secret, să îl reabiliteze – așa cum personal cred.
În concluzie, din punct de vedere istorico-sociologic, kitsch-ul e un produs al industrializării culturale, al spiritului comercial și al hedonismului societății, iar din punct de vedere estetico-moral, el este pseudoartă, o „minciună estetică” pe gustul publicului larg. Totuși, el are și o utilitate pedagogică, subliniind diferența între pseudoartă și artă, dat fiind că, așa cum observa Abraham Moles, „drumul cel mai simplu și mai firesc către „bunul gust” trece prin prostul gust”. 😊
August 23, 2014
The chapter on kitsch is a bit weak, but the rest of the book is absolutely awesome: Calinescu is a very rigorous analyst and although he of course cannot come close to a full coverage of that "aesthetic modernity" which he has set his views on, he gives us what seems to be the best overview of the subject of modernism I have read so far. The emphasis is probably on literature and poetics, but the author's wide ranging knowledge allows him, when necessary, to step in the fields of philosophy or architecture with confidence and concision. I would heartily recommend this to anyone interested in modernism, and considering how omnipresent it is in relevant bibliographies, I reckon many would do the same!
September 18, 2008
Very very dense, but it's certainly worth the time to unravel the various lines of argument. Calinescu has me hooked now on the problem of time. The sort of experience of time being referred to throughout this is, to put it crudely, a cultural orientation towards the past, present and future, which he sees to be at the heart of Modernity. He asserts that Modernism depends on an orientation inherited from Christianity which holds time to be linear and irreversible - ultimately, bringing a transvaluation of past and present.
March 31, 2019
Some parts of this book are rich and analytical, but long stretches contain discussions of the history of certain aesthetics terms, and too much (dubious) philosophical speculation. Found it useful up to a point. Others may find it kore to their taste.
March 11, 2020
Clar necesită cel puțin o recitire.
April 11, 2014
Okurken çok sıkıldım. Bunda, bir kitabın işlevsiz malumatla dolu olması, ona da buna da yer vereyim çabasının kaynakçaya satırların içinde değinilmesiyle metni arapsaçına döndürmesi, belki bir nebze kavramlara sahaiçi insanlardan daha az aşina olmam gibi durumlar sebep oldu. Kitap genellikle basit bir literatür taramasından ötede değil. Şu şunu demiş, şu şunulardan uzaklaştığı yerlerde altını çizdiğim çok yer oldu, "İki modernlik, kitsch insanı, postmodern eleştirmenleri" gibi bölümleri okumaktan keyif aldım. Ne zamandır küçümsediğim ama eleştirilerimi tam netleştiremediğim sanat çeşidine kitsch dendiğini bu kitaptan öğrendim.
Ama bence kitap keçiboynuzu gibi. Dişimi kırıyordum.
Ama bence kitap keçiboynuzu gibi. Dişimi kırıyordum.
February 6, 2022
"After seeing many reproduced or fake Rembrandts, a viewer may ultimately be receptive of the experience of coming upon the real painting of a Dutch master. He may finally become aware that art, even when exploited, misunderstood, and misued, does not lose its value and aesthetic truth. In an unexpected manner, this failure of kitsch illustrates reassuringly the old comic motifs of the deceiver who is deceived and the fool who realizes his foolishness and becomes wise."
September 11, 2007
I read this book mainly for the section about kitsch; it ended up being my least favorite (although this may be because I had such high hopes for it.) Still I give this book five stars as it is informative and well written. It is definitely worth revisiting.
February 17, 2016
Well done, sir.
Read
August 15, 2022This was published rrrright before the internet started making its way off of University library networks, in which many aspects of how we perceive (post)modernity were inextricably affected by the internet. The experience of reading has several layers of remove, which isn’t bad, in fact creates an almost lecture like experience where you frequently pause to consider and make one’s own judgements, etc. And isn’t that a high compliment to make?
October 4, 2023
Probably doesn't need to be read in its entirety, but certain sections are rather useful, and the book itself is highly influential, so I recommend it. Just choose whatever face of modernity interests you and read that section. Personally, I can find a use for pretty much every section in my own scholarship (especially modernism, decadence, and postmodernism). That being said, let's be realistic: this is a book you should read only if you intend to cite it in your own work.
February 23, 2020
Modernlik üzerine oldukça kapsamlı bir metin olduğunu düşünüyorum. İlerlemeci modernlik ve kültürel modernlik arasındaki çatışmayı ve bu çatışmadan doğan edebiyatı, yeni kavramların farklı algılanışlarını bir sürekli etkileşim vurgusuyla anlatan başarılı bir kitap. Bazı bölümler okura ağır gelebilir ancak sosyoloji, edebiyat, felsefe veya sanat ile ilgilenenlerin bir göz atmasında yarar var.
May 28, 2019
Read the chapter on kitsch.
October 14, 2021
My second reading of this work. I can't imagine a more thorough treatment of modernism, avant-garde, decadence, kitsch and post-modernism. Essential reading on these subjects.
January 29, 2025
As close as you'll get to having a comprehensive definition of what modernism and postmodernism is.
September 23, 2013
Although Călinescu eventually didn't provide the insights I looked to him for – the book is regrettable becoming dated and Călinescu's sharp insights blunted by time – his cautious provocations and obvious erudition make him a reliable and easily read guide through territory that by now a lesser writer would make as thorny as a bed of roses. His work on Modernism is interesting, Postmodernism helpful, and the Avant-Garde crucial. Would that many more read Călinescu's Five Faces.
July 25, 2016
Critica literara romaneasca - o carte greoaie, bine documentata, foarte precisa din punct de vedere terminologic. Autorul e preocupat mai degraba de cuvinte decat de manifestari culturale. E in stare sa-ti explice in 50 de pagini originea cuvantului "postmodernism", dar atinge in doar cateva randuri literatura de profil. E utila ca introducere in secolul XX, dar cu siguranta nu e o lectura captivanta.
September 12, 2016
An interesting book, well written and detailed, but all in all a very heavy reading.
September 18, 2014
Amazing book!
Displaying 1 - 21 of 21 reviews